Cuantificarea sinelui este printre ultimele
metode descoperite, pusa la dispozitia autocunoasterii si autodezvoltarii. In
acest performance, textul prezentat este un extras rezultat dintr-un proces al
quantificarii personale cat si a spatiului inconjurator. Este autoquantificarea
o metoda suficienta ca sa ne cunoastem? Ca sa ne stapanim? Sau ca sa ne depasim
limitele? Ori ca sa ne fereasca de evenimente indezirabile? Ori ca sa ne aduca
mai aproape unii de altii? Acest text simplu, alcatuit din quantificarea corpului performerului, cat
si a dimensiunilor si greutatii obiectelor si
a altor elemente care compun spatiul inconjurator, devine pe masura ce e
spus, parte dintr-un soi de décor invizibil, care creste si se intinde invaziv,
anost si absurd in jur ( la fel cum metrii, centimetrii, gramele sau
kilogramele sunt luate in calcul drept unitati de masura de care nu putem scapa
fiind cumva agatate de noi tot timpul) aceste unitati de masura care ne
urmaresc perpetuu, si in functie de care ne stabilim spatiul intim, proximitatea,
limitele interioare, granitele si relationarile cu ceilalti. Atentia, cel de-al
doilea ittem asupra caruia textul face referire, este cea care ne ajuta sa ne
orientam printre noi si noi parametrii. In urgenta autoperfectionarii atentia
este prima in setul de valori umane, care ne promite performanta in baleiajul
continuu printre metrii, kilograme, diverse inaltimi si densitati
inconjuratore. La capatul autoperfectionarii, al quantificarii sinelui sau a
celor din proximitate, ne pandeste asemanarea pana la identitate cu un bun
angajat al SRI-ului.
metode descoperite, pusa la dispozitia autocunoasterii si autodezvoltarii. In
acest performance, textul prezentat este un extras rezultat dintr-un proces al
quantificarii personale cat si a spatiului inconjurator. Este autoquantificarea
o metoda suficienta ca sa ne cunoastem? Ca sa ne stapanim? Sau ca sa ne depasim
limitele? Ori ca sa ne fereasca de evenimente indezirabile? Ori ca sa ne aduca
mai aproape unii de altii? Acest text simplu, alcatuit din quantificarea corpului performerului, cat
si a dimensiunilor si greutatii obiectelor si
a altor elemente care compun spatiul inconjurator, devine pe masura ce e
spus, parte dintr-un soi de décor invizibil, care creste si se intinde invaziv,
anost si absurd in jur ( la fel cum metrii, centimetrii, gramele sau
kilogramele sunt luate in calcul drept unitati de masura de care nu putem scapa
fiind cumva agatate de noi tot timpul) aceste unitati de masura care ne
urmaresc perpetuu, si in functie de care ne stabilim spatiul intim, proximitatea,
limitele interioare, granitele si relationarile cu ceilalti. Atentia, cel de-al
doilea ittem asupra caruia textul face referire, este cea care ne ajuta sa ne
orientam printre noi si noi parametrii. In urgenta autoperfectionarii atentia
este prima in setul de valori umane, care ne promite performanta in baleiajul
continuu printre metrii, kilograme, diverse inaltimi si densitati
inconjuratore. La capatul autoperfectionarii, al quantificarii sinelui sau a
celor din proximitate, ne pandeste asemanarea pana la identitate cu un bun
angajat al SRI-ului.
In scurta si succinta coregrafie de exemplificare, performerul capteaza atentia martorilor privitori,
aducandu-i pe acestia obsesiv, cat mai aproape de fiecare detaliu al spatiului
inconjurator, cat mai adanc in intimitatea gandurilor si corpului prezent pe
scena. "Energia urmeaza intotdeauna atentia” ne spune acesta. Corpul
intors inspre sine insusi absoarbe atentia „obligand” spectatorii sa se
focuseze doar pe suprafata pe care o ocupa acesta in spatiu. Inverseaza
planurile, se misca si inainteza forjand
in plan orizontal, in ritm metronomic antrenand in patternul
rotatiilor timpul ca pe un element
scenografic, manipulabil. Insasi lumina e resorbita cu fiecare miscare de
rotatie a corpului, pana la disparitie. Si disolutie.
aducandu-i pe acestia obsesiv, cat mai aproape de fiecare detaliu al spatiului
inconjurator, cat mai adanc in intimitatea gandurilor si corpului prezent pe
scena. "Energia urmeaza intotdeauna atentia” ne spune acesta. Corpul
intors inspre sine insusi absoarbe atentia „obligand” spectatorii sa se
focuseze doar pe suprafata pe care o ocupa acesta in spatiu. Inverseaza
planurile, se misca si inainteza forjand
in plan orizontal, in ritm metronomic antrenand in patternul
rotatiilor timpul ca pe un element
scenografic, manipulabil. Insasi lumina e resorbita cu fiecare miscare de
rotatie a corpului, pana la disparitie. Si disolutie.
No comments:
Post a Comment